I love to travel… deşi nu am mai făcut-o de mult… ieşirea asta mi-a adus aminte cât de mult îmi place. Îmi place să vizitez locuri, să le aflu istoria şi mai ales secretele şi să îmi imaginez locul acela într-o altă epocă, într-o altă societate… Îmi place să colecţionez lucruri din locul pe care îl vizitez, de la un bilet de intrare până la monede comemorative.

Luni seara, am ieşit să vizităm Arcul de Triumf. Nu ştiam exact cu ce ocazie a fost costruit. Am aflat că a fost “Promisiunea lui Napoleon”, un monument dedicat Marii Armate ce au luptat pentru Franţa sub conducerea lui Napoleon.  După ce am urcat cele 194 scări (numărate personal ) am ajuns deasupra de unde vedeai cele mai importante străzi din Paris. Arcul se află în Piaţa Stelei (Place de l’Etoille), numită aşa deoarece se intersectează 12 străzi ce duc spre cele mai importante monumente din Paris. Într-o parte aveam Champs-Elysees de unde se vedea Obeliscul şi grădinile din faţa Luvrului, pe partea opusă aveam drumul spre zona nouă a capitalei plină de clădiri moderne (arcul se află la mijlocul dintre trecut şi prezent). Am prins, din păcate o seară cu un vânt puternic şi cănd am coborât a început să plouă, dar tot am făcut o plimbare pe Champs-Elysee.

Nu e România. And that is a bad thing. În două zile mi-am dat seama cât de frumoasă este ţară noastră, indiferent de defectele ei. Nu aş putea trăi aici, este plin de oameni ce nu se gândesc decât la colţişorul lor. De exemplu, când am văzut metrourile lor, am observat că au două rânduri de roţi, unul de metal şi altul de cauciuc… noi ne-am dat tot felul de explicaţii dar când am întrebat un francez, nu ştia şi nici nu şi-a pus niciodată întrebarea. Ca om din IT, aş înnebuni (dacă nu voi înebuni până plec). Totul este interzis, totul este blocat. Până recent ssh-ul era ilegal şi folosirea lui te putea duce la închisoare. Noi am avut o criză pentru că aveam nevoie de acces dincolo de http prin proxi şi am căutat toate metodele să bypass-ăm sistemul (and we did it )… noi avem imaginaţie foarte mare şi este un lucru minunat. Mâncarea este foarte ciudată. Aproape orice conţine zahăr… când eram mic mi-aş fi dorit ca tot ce mănânc să aibă ceva dulce, dar acum parcă mă gândesc de două ori la sănătatea şi silueta mea.

Îmi place să întru în contact cu oameni diferiţi şi mentalităţi diferite şi alte moduri de a face lucruri decât le facem noi (cu cât mai diferit cu atât mai interesant) but still, I miss home and what I left behind…

Seara de marţi a fost mai redusă din punctul de vedere a activităţilor. Am mers la Pont Neuf, (“Podul cel Nou”, care este, ironic, cel mai vechi pod din Paris), unde ne-am urcat într-0 barcă şi am navigat pe Sena. Deşi era foarte frig, toţi eram puşi pe făcut poze. Pe stânga şi pe dreapta erau mai toate obiectivele turistice din Paris, dar păcat că prezentatoarea nu vorbea engleza clar încât să înţelegem. Eram oameni din 5 ţâri, dar noi, românii eram cei care râdeau în continuu. Până la urmă i-am făcut şi pe cei din jur să se relaxeze puţin şi să ţipe cu noi atunci când treceam pe sub un pod.  Călătoria pe Sena s-a încheiat cu o intrare în doc la 10 fix, atunci când turnul Eiffel clipeşeţe pentru câteva momente cu miile sale de beculeţe.