Archive for ◊ September, 2009 ◊

Junos Presentation
Wednesday, September 30th, 2009 | Author: AlexJ

în weekend-ul acesta a avut loc un eveniment de team building al instructorilor din Academia Cisco UPB (ccna.ro), unde s-au ținut și o serie de prezentări. Cum în ultimul timp am fost implicat în lucruri legate de Juniper, am vrut să fac o prezentare funny și în același timp ironică (prezentare Juniper pentru Academia Cisco :P ). Din păcate, din cauza unor schimbări de program nu am mai ținut prezentarea, dar măcar o fac publică (conține destul de multe lucruri utile).

Juniper Certified Associate in Enterprise Routing
Monday, September 28th, 2009 | Author: AlexJ

Am reușit vineri să iau examenul JN0-342, ceea e mă face un Juniper Networks Certified Internet Associate in Enterprise Routing. Deci concluzia experimentului [1], este că se poate trece un examen de certificare de nivel entry level fără să ai experiență practică cu echipamentele firmei respective, lucru care este destul de trist pentru că înseamnă că a scăzut calitatea (greutatea) examenelor. Dar, aparent scopul firmelor, fie ele Cisco sau Juniper, este de a avea cât mai mulți oameni certificați ca Associate. Odată ce îi au în lista lor de potențiali profesioniști, îi atrag spre un loc mai înalt în piramida lor de certificări.

cert_inet_asct_graphic_rgb

Am publicat pe Scribd notițele mele pentru examen [2], poate sunt de folos celor ce doresc să obțină acestă certificare. Acestea au fost luate după cursul la distanță ce face parte din Juniper Summer School [3]

[1] http://alexj.info?p=1013

[2] http://www.scribd.com/doc/20162185/Juniper-Summer-School-Routing-Notes-August-2009

[1] http://alexj.info?p=966

Din Octombrie în ACS: ROSEdu Tech Talks
Monday, September 21st, 2009 | Author: AlexJ

Coming soon…

tech-talks-final-logo

The MIT Way:Un alt mod de a ține un curs
Tuesday, September 15th, 2009 | Author: AlexJ

Iată un exemplu de curs mai aparte de la MIT [1] (Massachusetts Institute of Technology), pe sistemul MIT OpenCourseWare [2].

Iată și un interviu al profesorului Walter Lewin.

[1] http://web.mit.edu/

[2] http://ocw.mit.edu/

Juniper & my Certification Experiment
Monday, September 14th, 2009 | Author: AlexJ

Juniper pare destul de hotărât să mă convingă să dau o certificare de-ale lor. După ce am făcut o comandă de o carte gratuită de la ei, am intrat pe o listă și sunt inundat de oferte de la ei. Am primit invitație la Juniper Summer School, am mai primit o carte gratuită (JUNOS for Dummies :P ) și am primit și un voucher cu o reducere de 100% pentru un examen de nivel Associate sau Specialist.

Am decis să profit de acel voucher și să încerc un mic experiment: să dau și să trec un examen de certificare fără să am nici o experiență practică în respectivul domeniu, învățând mai puțin de două săptămâni. Certificarea este JNCIA-ER (Juniper Associate – Enterprise Routing) și examenul este JN0-324. Examenul este planificat în aproximativ 10 zile și tot ce am la dispoziție este cartea de Junos, niște tutoriale gratuite de pe site-ul lor și video-urile de la Summer School (nu am vreun router sau switch Juniper sau vreun simulator). Singurul lucru oarecum apropiat de un echipament este o mașină virtuală în care emulez Junos, dar care nu are nici un fel de acces prin rețea cu exteriorul (deci nici măcar un ping nu pot da).

Romanian/Bucharest Linux User Groups. Programmers day.
Sunday, September 13th, 2009 | Author: AlexJ

După ce am tot găsit multe site-uri ale LUG-urilor din tot felul de orașe din lume, am fost curios dacă există un Linux User Group pe plan local. Așa că am dat un mic search pe Google și am găsit că există Bucharest LUG [1]. Am intrat pe site-ul lor, am văzut că au și un canal de IRC ( #blug.ro pe FreeNode [2]) și am început să vorbesc cu oamenii de acolo.  În acest weekend am fost și la una din întâlnirile lor care a fost destul de interesantă (am aflat mai multe despre o distribuție numită ArchLinux și despre un soft de telefonie IP făcut în România, Yate).

Am mai căutat puțin și am găsit și o listă [3] de LUG-uri și Comunități Open Source din România (ROSEdu is one of them ;) ).

În alte știri, azi s-a sărbătorit Ziua Programatorului [4]. Ziua a fost declarată oficial sărbătoare în Rusia [5].

[1] http://blug.ro

[2] irc://irc.freenode.net/#blug.ro

[3] http://wiki.lug.ro/mediawiki/index.php/Comunit%C4%83%C5%A3i_Linux_din_Rom%C3%A2nia

[4] http://www.programmerday.info/

[5] https://news.slashdot.org/story/09/09/12/1548245/Russias-New-Official-Holiday-mdash-Program

Web Browsers in Sept 2009
Thursday, September 03rd, 2009 | Author: AlexJ

O perioadă bună pentru a vorbi despre Browsere Web pentru că…
1. Pe 1 Septembrie 2009 Opera 10 [1] a fost lansat în versiune finală. Opera 10 (încă din beta) a fost primul browser care să atingă 100% pe testul Acid3 [2] [3] și, deși are un public destul de restâns, utilizatorii lui sunt extrem de mulțumiți de el.

2. Mozilla și anuntă calendarul său pentru următorul an [4]. Firefox 3.6 este planificat pentru luna Noimbrie 2009. Va mai fi scoasă o veriune minoră, 3.7 în a doua jumătate a lui 2010 iar în ultimul trimestru din 2010 va fi lansat Firefox 4.0.

3. Se împlinește un an de când Google a lansat Chrome, care a avut o evoluție extrem de bună. Numărul de utilizatori a crescut foarte rapid, dar și calitatea lui a crescut (a reușit și el să treaca testul Acid3 cu 100% [5]).

Iată statisticile pentru primele 8 luni din 2009 (după site-ul W3Schools [6]):

2009 IE7 IE6 IE8 Firefox Chrome Safari Opera
August 15.1% 13.6% 10.6% 47.4% 7.0% 3.3% 2.1%
Iulie 15.9% 14.4% 9.1% 47.9% 6.5% 3.3% 2.1%
Iunie 18.7% 14.9% 7.1% 47.3% 6.0% 3.1% 2.1%
Mai 21.3% 14.5% 5.2% 47.7% 5.5% 3.0% 2.2%
Aprilie 23.2% 15.4% 3.5% 47.1% 4.9% 3.0% 2.2%
Martie 24.9% 17.0% 1.4% 46.5% 4.2% 3.1% 2.3%
Februarie 25.4% 17.4% 0.8% 46.4% 4.0% 3.0% 2.2%
Ianuarie 25.7% 18.5% 0.6% 45.5% 3.9% 3.0% 2.3%

Firefox rămâne cam la același procentaj și probabil nu va reuși să treacă de pragul de 50%. Chrome mai mult decât și-a dublat utilizatorii într-un an depășind și Safari și Opera. Se poate observa puterea pe care Google o are în spate. În viitor, sigur procentajul Chrome va crește mai mult, mai ales după ce companii ca Sony au anunțat că vor vinde laptop-urile lor cu Google Chrome instalat pe ele. Opera rămâne un club mai select și,  aparent, nu va reuși să influnețeze major piața. Internet Exporer a început să se conformeze cu unele standarde, deci ar trebui să fie un pas înainte pentru ei și, s-ar putea să își mențină piață. IE8 oferă și randarea lui proprie și oferă și opțiunea de Compatibility Mode pentru a fi compatibil cu versiunile anterioare.

[1] http://www.opera.com

[2] http://acid3.acidtests.org/

[3] http://alexj.info/?p=423

[4] https://tech.slashdot.org/story/09/09/02/1440214/Firefox-40-Goes-Chrome-New-UI-In-Q4-2010

[5] http://alexj.info/?p=978

[6] http://www.w3schools.com/browsers/browsers_stats.asp