Partea a IV-a, ultima și cea mai subiectivă… Pentru mine, anul 2009 a fost destul de intens, cu multe evenimente și, mai ales, cu multe persoane.
Lucrul de care sunt, probabil, cel mai mândru sunt studenții mei de la USO și de la Cisco. La începutul anului (calendaristic) eram foarte bucuros de (și pentru) studenții din cele două semigrupe de la USO pentru rezultatele obținute în sesiune. Și m-am bucurat că am păstrat cu mulți dintre ei legătura în timpul anului, cu diverse ocazii. Cu unii din ei am ținut două semestre la clasele de CCNA. Pe lângă cele două clase ‘speciale de CA’ cu studenții ce terminau anul I, am mai avut încă o clasă în vară, unde, probabil, am investit cel mai mult efort pe o clasă. De asemenea, semestrul acesta am luat 3 semigrupe la USO, unde am mulți studenți isteți și descurcăreți, cu foarte mult potențial (chiar dacă unii sunt puțin alintați). Și am ținut și câteva laboratoare de RL când alții au avut probleme și aveau nevoie de înlocuitori.
Chiar dacă am fost profesor/instructor/asistent, am fost și student. Au fost cursurile din facultate, care au fost cam cele mai interesante din cei 4 ani, dar cărora nu le-am dat importanța ce o meritau. În afara lor, au fost multe cursuri…
La începutul anului am fost trimis la un Curs de Securitate în Paris. Am avut noroc că am fost selectat printre cei ce au participat la program și a fost o experiență foarte interesantă, alături de oameni interesanți.
În vară, am participat la un training la distanță, Juniper Summer School, la două cursuri, unul de routing și unul de switching. Dacă tot am învățat materia mi-am dat (și luat) și două ceritificări: JNCIA-ER și JNCIA-EX.
Tot în vară am fost student la Cisco la BSCI și în toamnă mi-am dat și examenul, alături de cel de BCMSN. Deci anul acesta am dat 4 examene de certificare și am obținut 2 certificări jumătate (sunt pe jumătate CCNP).
Dar cea mai mare parte din vară a fost ocupată de USO și pregătirea laboratoarelor. Bootcamp-ul de USO a fost, ca întotdeauna, intens… dar fun.
Au fost destule lucruri în care m-am implicat… la ROSEdu (CDL, RTT), în Academia Cisco (CCIE lab) și în facultate (Karaoke, Winter Skating, Boboc Advisory Board). Am avut și proiecte în care eram responsabil dar care nu mi-ar fi ieșit fără ajutorul celor din jur (cum ar fi sistemul de telefonie VoIP din facultate). Dar cel mai important a fost, pentru mine, faptul că m-am ‘implicat’ în viața unor persoane mai speciale pentru mine.
Ca de obicei, am fost la multe prezentări și multe conferințe.
Distracție a fost destulă, la multe evenimente: ‘excursia’ din Paris, bootcamp-ul de USO, lucrul la CCIE lab, Karaoke din EC105, ieșirea la patinoar, petrecerite de Crăciun ale ROSedu și ale Academiei, teambuilg-ul Academiei, precum și la toate ieșirile la suc/bere cu prieteni și colegi. Și au fost și multe, multe zile de naștere, fiecare cu ceva unic.
Și totuși, la final, cel mai mult au contat oamenii care au fost anul acesta în viață mea… colegi, colaboraori, prieteni noi, prieteni vechi, prieteni foarte apropiați. Persoane cu care am râs, cu care am muncit, altele cu care m-am mai certat. Prieteni care au fost lângă mine și la bine și la rău și de care am fost alături când aveau ei nevoie. Și mai este și persoana care a fost mai mult decât un prieten…
Ca o concluzie a acestui an…. What matters? It’s the little things.
La mulți ani.


Comentarii Recente