Ultimele trei zile au fost în mare parte dedicate ACM-ului. ACM ICPC este un concurs internațional de programare organizat de ACM [1] și sponsorizat de IBM. Concursul are mai multe etape și etapa regională pentru Europa de Sud Est [2] se desfășoară, tradițional, în România, la Universitatea Politehnică Bucuresți [3], sub organizarea Domnului Profesor Nicolae Tăpuș. Printre participanți se numără studenți de la universități din Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Turcia, Serbia și România.
Concursul durează 5 ore, timp în care concurenții, în echipe de câte 3, trebuiau să rezolve 11 probleme compuse de un juriu format din reprezentanți ai țărilor participante, într-un limbaj de programare, la alegere. Dacă răspundeau corect, primeau un balon de o anumită culoare. Au fost 44 de echipe, printre care 9 din România și 9 din Ucraina.
Pregătirile au început de miercuri, când în holul Rectoratului UPB s-a instalat infrastructura. Și anul acesta, au existat două echipe de organizare, una de networking (condusă de Răzvan Rughiniș, formată din instructorii Academiei Cisco UPB) și una de software (condusă de Răzvan Deaconescu, formată din oameni din ROSEdu). 60 de calculatoare, 6 switch-uri, ~3Km de cablu UTP, multă muncă fizică și foarte multe soluții tehnice. Printre oameni, au fost destui care au deja experiență de câtiva ani cu organizarea evenimentului (cum ar fi Bogdan Sass sau Radu Petean), lucru ce a făcut ca anul acesta să meargă lucrurile un pic mai rapid și mai bine, datorită lecțiilor învățate în trecut și a trucurilor noi încercate anul acesta.
Vineri a existat o simulare a concursului și sâmbătă a avut loc concursul propriu-zis. Organizarea internă în timpul concursului fucționează după niște regului destul de bine definite, cu oameni responsabili pentru aproape fiecare lucru, cu proceduri sabilite pentru diverse evenimente.
După concurs, a avut loc o masă festivă, unde s-au anunțăt câștigătorii. Locul I a fost luat și anul acesta de Ucraina, alături de alte 6 locuri din top 10. România a ocupat două locuri din top 10.
Etapa finală va avea loc în China, în Februarie 2010.
[2] http://acm.ro
[3] http://upb.ro




Comentarii Recente